Heraldica | 3
Inițial nu a existat o diferențiere între știința și arta heraldică, ea producându-se ulterior, pe parcursul celor opt secole de la apariția heraldicii. Știința și arta blazonului erau termeni sinonimi, reprezentând aceeași noțiune și anume cunoașterea modalităților de alcătuire precum și explicarea și descrierea corectă a unei steme.
În heraldică se consideră că blazonul și stema sunt purtate de posesorul lor. Dextra este la dreapta purtătorului, iar senestra este la stânga lui, deci, descrierea se face de parcă scutul ar fi văzut din spate.
Blazonul este un ansamblu de elemente convenționale care constituie emblema unui stat, a unei provincii, a unui oraș, a unei familii nobile, a unei bresle etc.[2] La origini, limba folosită pentru descrierea stemelor este limba vernaculară și nu latina, probabil din cauză că Biserica nu are vreo legătură cu apariția noilor embleme. Având ca primă funcție identificarea combatanților, ele sunt descrise în primul rând de către războinici și de crainicii de arme. Pe măsura răspândirii stemelor apare, treptat, un lexic specific acestui domeniu.
Stema constituie ansamblul semnelor distinctive și simbolice care alcătuiesc blazonul unei persoane, instituție sau stat exprimând atributele sale. O stemă este formată din scut, figuri heraldice și elemente exterioare ale scutului: cimierul, coroana, susținătorii, pavilionul, deviza.
<
>
Steme ale Provinciilor din ROMÂNIA
